Medicina reinventată: Vindecarea este o opțiune

S-a lansat și în România, fundația YOUness, o instituție care sprijină multe persoane cu probleme medicale. Președinta și fondatoarea fundației este Dr. Vanessa Youness, medic specialist în chirurgie reconstructivă post-traumatică, cu o vastă experiență în Regatul Unit Al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Unul dintre lucrurile demne de remarcat în tăria sa este un diagnostic pe care l-a primit în timpul specializării, care pe mulți i-ar fi doborât, dar pe ea a întărit-o: scleroza în plăci. Un diagnostic cu un pronostic sumbru, la care medicina alopată nu are tratament de vindecare. Însă ea nu și-a acceptat diagnosticul, a luptat să înțeleagă ce semnal de alarmă reprezintă această boală și să o înfrângă.

Cu ajutorul domnului profesor Dr. Ștefan Stângaciu, președintele Asociației de Apifitoterapie și a protocolului său de tratament, aplicat cu disciplina chirurgicală, Vanessa Youness a reușit nu doar să oprească evoluția bolii, dar și să cristalizeze/vindece leziunile avute odinioară. Această vindecare poate fi privită ca o premieră de către medicina alopată care insistă că această boală nu are tratament, însă asemenea cazuri dovedesc chiar contrariul.

În speranța aprofundării cercetărilor pe acest subiect care va putea ajuta o mulțime de oameni la nivel mondial, tot acest concept alternativ – holistic – de vindecare, va fi prezentat pe larg într-o carte focusată pe tratamentul naturist, apifitoterapeutic pe care Dr. Ștefan Stângaciu și Dr. Vanessa Youness o vor lansa prin intermediul fundației YOUness, în cel mai scurt timp, și o vor pune la dispoziţia pacienților cu același diagnostic, dar și cercetătorilor care doresc să studieze rezultatele de necontestat ale terapiilor alternative.                  Autor: BoncafeStyle


Bucurie pentru bătrânii din Centrul Medico-Social Ghergani

46355534_10212822063125966_1059171495340670976_n

Cine nu are bătrâni, să-și cumpere – spune o vorbă veche, iar în spatele acestor cuvinte, se ascunde un mare tâlc, pentru că, de cele mai multe ori, bătrânii sunt o comoară la casa omului, având o viață în urmă, o experiență trăită în alte vremuri, un calm al lor, o înțelepciune la care tinerii sau adulții nu au ajuns încă.

Chiar dacă vârsta e doar un număr pentru unii dintre noi, sunt o mulțime de vârstnici pe umerii cărora atârnă greu anii, care nu au pe nimeni, care sunt bolnavi, care abia se pot mișcă.

Pentru bătrânii din Centrul Medico-Social Ghergani, s-au găsit oameni care vor să aducă zâmbetele pe chipul lor, să îi convingă că nu vor mai fi singuri niciodată.

46296253_10212822060005888_2408886052103127040_n

În data de 14 noiembrie 2018, Primăriei Răcari şi programului acesteia, “Adopta un vârstnic” li s-a alăturat Fundaţia YOUness, prin Clinica Youness din Stăneşti, iar împreună au fost gazdele unui grup de bătrâni din Centrul Medico-Social Ghergani.

Cu prilejul proiectului primăriei, “Adoptă un vârstnic”, clinica i-a adoptat pe toţi vârstnicii acestui Centru Medical, urmând să-i ajute în nevoile lor, încercând să le facă viaţa mai uşoară, interactivă şi frumoasă.

Aceştia au beneficiat de terapiile clinicii, cum ar fi masaje, detoxifiere ionică, happy candle, de un prânz terapeutic vegetarian şi cadouri individuale, dar şi o prezentare terapeutică despre efectele şi beneficiile miraculoase ale mierii, prezentate de domnul dr. Ştefan Stângaciu.

46396514_10212822065246019_5775821330456772608_n

La eveniment au fost prezenți primarul oraşului Răcari, Marius Caraveteanu, viceprimarul, Preşedintele Asociației de Apiterapie a României şi a Germaniei, dr. Ştefan Stângaciu, Preşedinta şi fondatoarea Fundaţiei YOUness şi a clinicii YOUness, Dr. Vanessa Youness, medicul de familie al zonei şi preotul localității.

Pe oamenii bătrâni suntem datori să-i cinstim cu toții. Bătrânețea e rezumatul vieții. La vârsta bătrâneților, bătrânii își mută frumusețea în inimi. Să le descoperim această frumusețe și să ne alăturam în număr cât mai mare acestui proiect de suflet.

Unii oameni, indiferent cât de mult îmbătrânesc, nu-și pierd niciodată frumusețea, ci doar și-o mută de pe fețe în inimile lor“, spunea poetul american Martin Buxbaum.

46412046_10212822062205943_3444902189045121024_n46337809_10212822066326046_8843789712066871296_n46308133_10212822062125941_4268411019287592960_n46293722_10212822064165992_5757007071597821952_nMarius Caraveteanu Racari